Hey!

Datorită ție, om frumos, astăzi am acceptat o provocare (și îți mulțumesc)…să scriu despre ce înseamnă iubirea din punct de vedere al femeii ( și țin încă de la început, să te rog să mă ierți pentru stângăcie).

M-am grăbit când ți-am zis că ea, iubirea, este o dezamăgire. Fără această dezamăgire nu aș fi așteptat acum să îmbrățișez iubirea, să simt fluturași de fiecare dată când mă gandesc la el, să adulmec mirosul pielii lui și să îi folosesc umărul pe post de pernă în fiecare seară, să facem plimbări lungi în parc, iar duminica să lenevim, să îmi dea părul după ureche și să mă sărute apăsat, iar eu să îl privesc cu dăruire . Aștept toate astea cu sufletul la gură, aștept fără a avea pretenția de a primi ceva la schimb, deci dăruirea este primul sinonim pe care îl asociez iubirii.

Sunt gata să sacrific orice pentru „el”, pentru a putea trai fiecare clipă ca și cum ar fi ultima. În viață sacrificăm și călcăm pe sufletul nostru pentru a ști că persoana iubită se simte împlinită alături de noi. Sunt iubiri (ca cea pe care am purtat-o cândva în suflet pentru  „el” din care a  rămas acum doar o amintire) care însă oricât sacrificiu am face, ajunge să ne istovească. Iubirea neîmpărtășită devine toxică, iar pe mine m-a distrus puțin câte puțin, simțeam că nu pot respira și atunci mi-am dat seama că nu pot respira decât prin el și am luat decizia să îmi canalizez atenția asupra altor lucruri (ca de exemplu munca) și să plec deși sufletul meu plângea. Sufletul a plâns o perioadă după despărțire, însă ochii care au lacrimat pe parcursul relației, luaseră în sfărșit o pauză. Îmi doresc să plâng, pentru că plânsul este necesar, dar vreau sa plâng de bucurie, de satisfacție și de reușită și pentru o iubire împlinită, eram obosită să tot plâng pentru nefericirea sufletului meu. Am ajuns în acest moment să îl înțeleg și să nu îi port pică, chiar dacă am avut sufletul făcut bucăți de „el”,însă a pierdut femeia care cândva ar fi făcut orice pentru „el”.

 Un sfat: gândiți-vă cum vreți să vă amintiți viața voastră și apoi luați o decizie în privința omului de lânga voi. Nu iubim o singură dată în viață asta este cert și de aceea trebuie ca iubirea pe care o întâlnim să merite fiecare clipă „pierdută”, să îți plece gândul la persoana respectivă de la prima clipire de ploape, iar primul cuvânt din zi să fie numele lui.

 Am fost înconjurată de oameni dragi pe care îi iubesc și i-am iubit din prima clipă doar prin simplul fapt că au fost alături de mine, m-au îmbrățișat minute în șir doar pentru a mă asigura că nu sunt singură (pentru că de multe ori ni se îmtâmplă să tânjim după o îmbrățișare sinceră, măcar de prietenie, dacă nu de iubire). Iubim din devotament, dar vă rog uitați devotamentul, iubiți pentru sufletul pur pe care îl au oamenii de lângă voi.

Sunt clipe, locuri și oameni  care nu se uită niciodată! Nu vă fie frică să iubiți, să prețuiți și să vă dedicați cu toată ființa! Iubiți ca și cum mâine nu veți mai vedea acea persoană niciodată! Să nu vă speriați că veți fi dezamăgiți, pentru că și dezamăgirea este tot un sentiment care amplifică trăirile ulterioare, amplifică IUBIREA.

PS: Sper că am putut răspunde măcar pe jumătate la întrebarea ta și că nu te-am dezamăgit.

Semnat

“Ea!”